Scurtă Prezentare

Federația de Promovare a Turismului din Republica Moldova (FPTM) reprezintă o uniune de persoane juridice, fiind constituită la inițiativa mai multor agenții și organizații din domeniul turismului, care, prin asociere, și-au propus să contribuie la dezvoltarea turismului din Republica Moldova, precum și să promoveze destinațiile turistice care sunt reprezentate, conform domeniului de activitate a membrilor Uniunii. În prezent, Federația reprezintă interesele a 14 membri fondatori, precum și a mai multor membri asociați.

Pentru a­-şi realiza scopurile, Federația și-a stabilit ca scop să elaboreze strategii privind promovarea și dezvoltarea turismului moldovenesc, să elaboreze baze de date turistice cu obiectivele turistice din diferite regiuni ale țării, precum și să atragă programe și finanțări în vederea creșterii calității în turismul din țara noastră. Totodată, vor fi organizate mese rotunde, seminare, instruiri, vizite de studiu, conferințe, vor fi elaborate studii și analize pe domeniile de interes turistic.

La fel, Federația de Promovare a Turismului din Republica Moldova dorește să promoveze cooperarea cu administrația centrală și locală, cooperarea și comunicarea eficientă între instituțiile guvernamentale și nonguvernamentale, în vederea creșterii calității serviciilor turistice.

Un accent aparte va fi pus și pe organizarea evenimentelor turistice la care să fie invitați turiști, precum și parteneri de dezvoltare de peste hotarele țării. Primul eveniment mare de acest gen este programat pentru sfârșitul lunii februarie 2015 – Târgul de Turism al Republicii Moldova (www.targuldeturism.com). Pentru viitor, Federația intenționează să organizeze Festivaluri și alte evenimente cultural-artistice, care la fel vor contribui la promovarea destinațiilor turistice din Republica Moldova.

 

 

 


Facebook

Calendar

decembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Mar    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031